Poetul

In primele clase de liceu, iesit sambata sa ma plimb pe Corso din internatul pe care-l poreclisem Bastilia, ma ţineam cu tenacitate în spatele unui bărbat înalt, grizonat, îmbracat cam demodat dar cu camaşi imaculate la gulerul cărora flutura o lavalieră neagră.
Aflasem ca este poetul P şi-i citisem la biblioteca orasului cele două plachete de versuri aparute înainte de razboi.
El trece maiestuos şi neterestru prin foiala străzii raspunzînd la saluturile presupuşilor admiratori afectuos dar distant. In spatele său, trecătorii îşi dădeau coate şi exclamau admirativ:
_Uite-l pe domnul poet!
Ceva mai tarziu i-am frecventat casa in calitate de cenaclist şi el m-a învaţat alfabetul formelor fixe de poezie.
Totdeauna mă primea în cămaşi de un alb imaculat, apretate şi cu nelipsită lavalieră neagră.
Dup ce am venit la Bucureşti şi pe cînd lucram la Uniunea Scriitorilor, preşedintele de atunci, Zaharia Stancu m-a trimis să-i duc un ajutor bănesc. Se cunoşteau din tinereţe.
Am sunat la casa maestrului. Era mai bătran şi mai vlăguit dar purta tot nelipsita camaşă albă şi acea demodată lavalieră.
A refuzat cu demnitate ajutorul bănesc amintindu-mi că el aşteaptă să fie reprimit în Uniunea Scriitorilor. ( De fapt zicea Societatea Scriitorilor)
Soarta a făcut să particip la funerariile lui modeste după care am mers la locuinţa sa pentru a face un inventar al lucrurilor rămase,neavand urmaşi.
Deschizînd un dulap, din simplă curiozitate, am văzut pe un umeraş patru sau cinci…jumataţi de cămaşă de un alb impecabil.
Acele bizare cămăsi nu aveau nici maneci, nici spate şi se încheiau dupa ceafa, sub reverul hainei cu un fel de şnur…