* IONUŢ CRIVĂŢ: Domnule Mircea Micu, sunteţi unul dintre scriitorii care a petrecut o vreme la aşa-numita Casa de Creaţie de la Mogoşoaia. Cum vi se par azi acele zile, acei ani, de fapt, petrecuţi în compania unor confraţi iluştri?
* MIRCEA MICU: Îmi pui o întrebare care stârneşte în mine o avalanşa de amintiri, de rememorări pe care le retrăiesc în nopţile de tot mai accentuată insomnie. Reprezinta un timp revolut, o pulbere de secunde, ore şi zile care îmi amintesc de nişte versuri ale lui Borges, pare-mi-se: “Iubirea noastra, ca un trandafir carbonizat de toamna”… Nu se vor întoarce niciodata acele zile şi acele umbre ilustre despre care vorbeşti, au devenit, în marea lor majoritate, un fel de fantome zburatoare, îngeri sau monade. Am stat acolo, la Castel, de fapt în anexele lui, vreme de aproape zece ani şi am scris, efectiv, trei carţi. Puţin, e adevarat pentru o perioada atât de lunga, dar eu sunt un leneş structural, draga Ionuţ, un romantic întârziat, care şi-a cultivat aceasta stare de vaporoasa reverie.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Dupa numarul carţilor tiparite, nu s-ar zice ca sunteţi un… leneş. Aveţi un numar de 30 de titluri, proza, poezie, teatru, parodii, eseuri, gazetarie. Sunteţi prezent în fiecare saptamâna în presa, aveţi emisiuni de televiziune, aţi condus ziare şi reviste. Fanuş Neagu zicea despre dumneavoastra ca sunteţi un… neliniştit.
* MIRCEA MICU: Am multe titluri, multe volume aparute şi tiraje care, înainte de RĂZMERIŢA DIN DECEMBRIE, se cifrau la aproape un milion de exemplare! Dar trebuie sa înţelegi ca, intenţionat, am repetat anumite teme şi chiar versuri întregi în volume cu titlu nou. Dar pot aminti, cu siguranţă, despre doua carţi esenţiale. E vorba de romanul PATIMA, ajuns la 5 ediţii, şi POEMELE PENTRU MAMA. O parte din romanul PATIMA l-am scris la Mogoşoaia, pe vremea când acolo stateau, erau… “cazate” o serie de nume ilustre ale culturii române.
* IONUŢ CRIVĂŢ: V-aş ruga să pomenţi cateva nume mai cunoscute, mai celebre, ca să zic aşa.
* MIRCEA MICU: Daca i-aş enumera pe toţi, ar fi o lista prea lunga. Încerc sa comprim pe cât pot, şi îi voi pomeni aleatoriu: Gherase Dendrino, Cella Serghi, Teodor Mazilu, Horia Lovinescu, Marioara Voiculescu, Nica Petre, Mara Nicoara, Ion Baieşu, Frida Papadache, Marin Preda, Ştefania Velisar Teodoreanu, Fanuş Neagu, Sânziana Pop, Mircea Dinescu, Florin Puca, Ana Blandiana, Gheorghe Pituţ, Nichita Stanescu, Nicolae Breban, Cezar Ivanescu, Alexandru Ivasiuc, Cezar Grigoriu, Romul Munteanu, Lucia Demetrius, Lucian Grigorescu, Ioana Postelnicu şi alţii pe care i-am avut alaturi de-a lungul anilor. Vreau sa precizez ca Fanuş, Marin Preda, subsemnatul, Teodor Mazilu, Dinescu, Sânziana Pop au stat vreme îndelungata acolo. Dintre cei amintiţi, probabil ca numele lui Gherase Dendrino, compozitor de muzică uşoara, Marioara Voiculescu, actriţa de prima marime a anilor ‘30, o frumuseţe, o Miss România, Frida Papadache, traducatoare din engleza şi o gazdă a lui Marin Preda de la începuturile venirii sale în Capitală, Ştefania Velisar Teodoreanu, soţia lui Ionel Teodoreanu, o adevarata boieroaica, îţi sunt mai puţin cunoscute, şi ţie, şi acestei tinere şi nabadaioase generaţii, care mai are curajul sa creada şi sa spere în… MIRAJUL LITER ATURII! Ei erau pentru noi, mai tineri, mult mai tineri (Marioara Voiculescu avea 90 de ani şi era de o luciditate… feroce), adevaraţi “monştri sacri”, te rog să crezi. Exista o reverenţa, un respect netrucat pentru aceste personalitaţi de excepţie, şi nimeni nu ar fi avut curajul sau impertinenţa sa-i denumeasca drept “expiraţi”. Exista un respect al modelelor, o atitudine de perfecta civilitate.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Care era regimul acelei… Case de Creaţie? Cine avea dreptul sa locuiasca acolo, cum erau camerele, cât se platea?
* MIRCEA MICU: Putea sta orice membru al unei Uniuni de Creaţie, scriitori, actori, compozitori, artişti plastici. Camerele erau destul de comode. Unele, ca nişte garsoniere, prevazute cu baie sau duş, altele, cele de la mansarda, mai modeste. Preţurile variau (nu e un cuvânt… sexi!), între 16 şi 25 de lei. Ca sa-ţi faci o idee despre valoarea banilor, vreau sa-ţi spun ca un salariu mediu era în jur de 2.000 de lei. Socoteşte cât revenea pe luna, să zicem.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Dintre scriitorii cu care aţi împarţit acel spatiu plin de “duh artistic” (v-am citat pe dumneavoastra), care erau cei mai… harnici, mai devotaţi scrisului?
* MIRCEA MICU: Doi sau trei, daca ma gândesc bine, Oricum, profesionist desavârşit era Marin Preda, un adevarat rob al scrisului (în ciuda evadarilor cu caracter de boema), şi Teodor Mazilu. Cei mai… iprevizibili şi “misterioşi” în privinţa orelor de scris erau Fanuş Neagu şi Ion Baieşu, despre care mulţi se întrebau cînd anume lucreaza?
* IONUŢ CRIVĂŢ: Dar dumneavoastra?
* MIRCEA MICU: Eu am lucrat, adica am scris, numai noaptea. Te suspectez ca ai pus aceasta întrebare apropo de “chefurile” care le trageam în clipele de relaxare.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Da. M-am… documentat şi am înţeles ca la asemenea libaţii se cânta un fel de “imn” al casei. E adevarat?
* MIRCEA MICU: Te referi, desigur, la “Marşul infanteristului“, pe care l-a adus graficianul Florin Puca şi pe care îl cânta, în clipele de veselie, toata lumea. Suna cam aşa: “Vai saracul, infanterul,/ Cum îl strânge moliterul/ Cum îl strânge cizmele/ Şi îi put picioarele/ Măi, Leano…/ În cazarma cea de piatra/ Nu tu mama, nu tu tata/ Nu tu fraţi, nu tu surori/ Nu tu pas alergator/ Mai, Leano”. Ti-i imaginezi pe Marin Preda, profesorul Romul Munteanu, chiar şi pe Fanuş Neagu lălăind acest marş, destul de amuzant? Afla ca, într-o duminica, la prânz, pe când se cânta pe terasă acest marş, a apărut, într-o vizită inopinată, Nicolae Ceauşescu. Era în vreme când se vorbea ca vrea să mute Muzeul Satului la Mogoşoaia şi sa-i ofere drept reşedinţa lui Nicuşor chiar Palatul Bibeştilor. N-a ieşit nimeni sa-l întâmpine, şi Ceauşescu ar fi intrebat, iritat, de ce stau acolo aceşti… “screetori”. Ce, ei nu au casa?
Atunci era sa se închida Mogoşoaia, noroc cu Marin Preda, care tocmai terminase “Delirul“ şi era în graţiile… partidului. Ei bine, ce n-a izbutit Ceauşescu a reuşit, după razmeriţa, actorul şi ministrul Ion Caramitru, alintat Pino. Din pura răutate. Pino e un om rău. Uita-te la buzele lui subţiri şi vinete. Îmi pare rău că spun asta, fiindca eu am ţinut la el pe vremuri.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Dumneavoastra, se zice, aţi stat în camera în care a locuit, cu puţina vreme înainte de a muri, poetul Nichifor Crainic. El a murit chiar în acea odaie?
* MIRCEA MICU: Da. Şi nimeni nu a vrut să se mute acolo, din superstiţie. Apăruse şi un paun depigmentat, un paun alb, botezat Vasile, care înnopta în faţa ferestrei, într-un copac bătrân, şi scotea miorlaituri stranii. Într-o zi, a dispărut făra urma. Aşa cum aparuse… Se zicea ca ar fi “reîncarnarea” celui care scrisese celebrele versuri “Sa bem prieteni, cine ştie, mâine/ Când vor veni talente mari şi noi/ În urma noastră ce va mai rămîne”… Eu m-am mutat, şi acolo am ramas mulţi ani.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Acolo a stat, adus de dumneavoastra şi de Fanuş, excepţionalul grafician care a fost Florin Puca. E adevarat ca avea drept instrument de lucru un toc de lemn cu peniţa Redis, în loc de şevalet o masa de restaurant şi o sticluţa de tuş negru?
* MIRCEA MICU: Daa… Şi asta îl enerva nespus pe Fanuş, care se mira ca nu-i tremură mâna, în ciuda poftei cu care ingurgita vodka ruseasca. Florin Puca desena câte 5-6 coli mari de bloc, avea o fantezie absolut fantastica şi un umor de zile mari. Tablourile, de fapt desenele, ni le vindea noua, pe loc, făra a cere un preţ anume. Dar veneau şi diverşi iubitori ale superbelor sale dantelarii. În plus, pe peretele camerei în care a locuit a creionat un autoportret de mari dimensiuni, în carbune, care, din păcate, a fost “varuit”, la iniţiativa unui şef imbecil…
* IONUŢ CRIVĂŢ: Breban a stat şi a scris şi el acolo?
* MIRCEA MICU: Da, a stat şi el vreo 4-5 ani. Eu l-am ajutat să se mute la Mogoşoaia, dupa ce se întorsese din Franţa. El era mai retras. Fanuş îl domina cu umorul sau şi nu accepta conversaţiile lui contorsionate. Se înţelegea, în schimb, cu Alexandru Ivasiuc, cel mort la cutremur, cu care conversa ore în şir. De fapt, vorbeau în acelaşi timp, şi cred că nici nu se auzeau unul pe celalalt… Dar un observator atent al atmosferei din jur era, fara îndoiala, Teodor Mazilu, care, de altfel, a scris şi un romAn cu cheie, intitulat “Castelul sinucigaşilor”.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Sa înţeleg ca şi acolo se configurau, într-un fel, grupuri diferite, sa nu zic altfel, în funcţie de interese şi de… temperamente?
* MIRCEA MICU: Într-un fel, da. Marin Preda era în bune relaţii cu Dinescu, Cezar Ivanescu şi Sânziana Pop. Eu, Fanuş Neagu, Ion Baieşu, Nichita, Gheorghe Pituţ, formam o alta… echipa. Nu neaparat concurenţiala, ci mai… boema. Neutri erau Mazilu şi Florin Puca.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Eraţi la Mogoşoaia când s-a întâmplat decesul lui Marin Preda?
* MIRCEA MICU: Nu. Plecasem. Asta s-a întâmplat dupa apariţia “Celui mai iubit dintre pamânteni“. A fost o întâmplare tragica, despre care am scris şi voi mai scrie.
* IONUŢ CRIVĂŢ: A fost Mogoşoaia un loc în care s-au scris, s-au elaborat carţi esenţiale ale literaturii române?
* MIRCEA MICU: Fara nici o discuţie. Gândeşte-te la titlurile pe care le-au valorificat în proza sau versuri scriitorii enumeraţi şi care au stat şi au lucrat efectiv aici.
* IONUŢ CRIVĂŢ: Domnule Mircea Micu, regretaţi acele zile, regretaţi Mogoşoaia şi spaţiul ei stimulator?
* MIRCEA MICU: Ai pus o întrebare de circumstanţa. Cum să nu regret? E un timp al vieţii mele trecatoare, e tinereţea mea, vorba poetului: “Tinereţea mea, ah! tu sanie/ Pe cărări de nea/ şi pierzanie”…
Interviu consemnat de IONUŢ CRIVĂŢ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu