Cand magul se destainuie

Venit din fabulosul Ploiesti in Orasul prabusirilor, actorul frumos ca un sonet(asa il definea o admiratoare), si-a preumblat silueta si talentul prin imperiul prabusit in nemilosa uitare a Boemei de altadata.
El, actorul si evocatorul de umbre pe panza vremii raspunde la numele de Sebi, pentru amici si dusmani si prezenta duhului sau artistic mi-a stralumint multe nopti de evadare in lumi imaginare.
Venea adesea la Casa Scriitorilor, la madam Candrea, ocrotitoarea ranitilor de sarcie si vaduviti de ideal, tonic si mereu elegant, mereu gata sa soptesca un vers, sa zica o anecdota cu persoanaje reale, niciodata singur, niciodata trist si memora (cum realizez) cu ochiul sau selectiv, imagini pentru mai tarziu.
E un recitator de vita veche, inteligent si degustand poezia ca pe un Cotnar veritabil, si sub vraja inefabilei sale rostiri magnetiza stihuitori si noctambuli migrand de la celebra Syngapore spre ultima reduta de mica pieraznie deschisa nonstop, balcanica si poate fara perechea Gara de Nord.
Eusebiu Stefanescu e nu doar actor dar si profesor cu har si reala daruire, pedagog artist, si atunci cand turneele sale nu-i macina zilele, se aseaza la masa de scris si deschide zagazul amintirilor.
In urma cu cativa ani si-a lansat o carte al carui titlu l-as fi confiscat: " Magul captiv" - titlu paradoxal si incitant, fiindca ce Mag poate fi captiv altor forte nepamantene decat eternelor stele fixe?
Acum, aceasta carte de rememorari, de amintiri filtrate prin rafinamentul limbajului elegant, plin de nume ilustre care stralucesc si isi suna celebritatea, vine sa confirme existenta unui cronicar atent, un depozitar de scene, replici si imagini intr-un timp iremediabil pierdut, din vremea Boemei de altadata .
Cronicar nebanuit de atent si exact, recitatorul unic din Eminescu si Nichita ni se arata noua celor naufragiati dintr-o devastatoare furtuna, si voua, cititori mai tineri, ca un Mag despovarat de armura amintirilor.
Sa-l descifram…

Pasarea de acasa

Ea vine seara si n-o chem.
Si de venirea ei ma tem
Si a prefac ca-s orb si surd
Cand pe la geamuri o aud.
Ea n-are trup, ea e un fel
De crin cu aerul in el
Ea n-are ochi si-n doua parti
Poarta inele mari de morti.
Venita ca o taina grea
Se-aseaza lin pe fruntea mea
Apoi se muta mai in jos
Spre-al tamplei vulnerabil os
Apoi spre coaste, pina cand
O simt cu ghiarele strangand.
Si tace atat de mult si greu
Ca aud cum plange Dumnrzeu.

Un fluture transparent

N-am sa uit niciodata ziua aceea si amurgul acela cazand peste rotundul unei poenite din Finlanda, tara in care se tinea un congres international de proza.
Era pe vremea noptilor albe, lumina laptoasa si ireala luneca dinspre Nordul presimtit, cerul isi pregatea neodihna nocturna, un vorbitor din nu stiu care tara explica de zor virtutile prozei scurte.
Era sfarsit de zi si oboseala se insinuase usor in trup si nimeni nu se mai putea concentra si incepuse o rumoare penibila.
Atunci, din varful pinilor care vegheau cu severitate martiala, a coborat un fluture, in zbor nervos, un fluture crepuscular, un Saturnia Pyri, ochi de paun cum i se spune, si dupa cateva ezitari a poposit exact pe microfonul vorbitorului.
Se oprise trufas in splendoarea lui plusata, lumina il facea transpaparent parca si ireal de frumos.
Vorbitorul a tacut incremenit de intamplare si asistenta a privit in tacere tremurul fin al aripilor acelui lepidopter care se odihnea nepasator sub laserul sutelor de ochi.

2. Mesteacanul subtire si melancoloic rasarit gratios intre blocuri si pare o mireasa parasita de nuntasi.
Pe trunchiul sau delicat cineva a legat o bucata de carton pe care a caligrafiat scolareste:
ARBORE OCROTIT.

3. Imi amintesc moara aceea de apa, dantelaria fina a rotilor din lemn, mirosul unic al fainii proaspete .
Si mai ales, imi amintesc morarita stand neclintita in pragul morii, cercetand zarea, ascultand lacoma sunetul deparatrilor, alba, frumoasa si nemiscata ca o statuie de piatra.

Tampiti, nu filosofi...

Intr-un elan discursionist din ce in ce mai des practicat, presedintele nostru a decis cu intelepciune cum ca scoala romaneasca produce tampiti…
Afirmatia facuta in contextul altor ziceri de pomina despre filosofi si tinichigii, a starnit numeroase comentarii in bresa noastra atat de mobilizanta.
Televizinle s-au intrecut in a rasuci pe toate partile asa numitul…discurs( un soi de aprecieri fara cap si coada) si abominabila zicere va ramane, desigur ,proverbiala.
Insusi filosoful Liiceanu, unul dintre admiratorii si baietii de curte ai fostului marinar, a fos usor jenat de PERLA emisa si a incercat sa justifice gafa primului om din stat.
Fara prea mult success si cu o penibila argumentatie. Alti combatanti ai posturilor de televiziune multicolore s-au intrecut in a diseca cele cateva fraze.
Revoutionarul poet Mircea Dinescu, in convorbirea sa de vineri cu fostul colaborator al uteceului, Stelian Tanase, a lansat un fel de panseu memorabil.
Daca scoala romneasca produce…tampiti, atunci, PRIMUL tampit al tarii este chiar pesedintele Basescu..
Incruntat si cu veninul stiut adunat in glasul sententios, CT Popescu l-a mitraliat si el cu nemila.
Dar cel mai delicios panseu, a fost emis de tanarul ministru al culturii, cel are afirma, nu cu mult timp in urma ca Basescu ar fi cazut ca o PLEASCA pe capul PDL -lui…
La fel de inspirat si spontan, Theodor Paleologu a decretat: O TARA MARE POATE FI CONDUSA SI DE UN BOU ! NOI SUNTEM O TARA MIJLOCIE…

La care afirmatie, fireste, dumneavostra puteti trage concluzia logica….