joi, 18 iunie 2009
EXTREM de EXTREM...
Pana mai ieri, doua expresii parazit s-au insinuat in discursul romanilor aflati, in special in fata camerelor de luat vederi:DECI si SUPER! Nu exista fraza, sintagma, sa nu fi fost insotita de inutilul si vesnicul…DECI. Apoi, toate extazierile zilnice in fata nu stiu caror intamplari se finaliza, obligatoriu cu barbarismul:SUPER ! Totul era si este SUPER! De la un peisaj montan la prima zapada, de la gustul unei prajituri, la aspectul catelului targuit de fosta si actuala doamna Prigoana, de la felul in care arata o masina la gustul unei noi bauturi racoritoare, evident straina…Daca DECI-ul ne-a scos peri albi vreme de peste doi ani de zile, SUPER-ul si , mai nou EXTREM-ul, incep sa ne exaspereze. Totul e EXTREM. Interventia nu stiu carui politician a fost…EXTREM de buna. Cutare domnisoara , VIP de cartier care se dezbraca in public cu dezinvoltura a fost EXTREM de eleganta, raspunsul mereu revoltatului si ingeniosului sef al PNG, Becali, a fost EXTREM de dur, Mamaia e EXTREM de atractiva, de revelion vor fi preturi EXTREM de mari la hotelurile din tara, EXTREM de aplaudat a fost concertul solistului X care a cantat…EXTREM de frumos. O reclama stupida te indeamna sa te asiguri pe viata EXTREM de avantajos si…EXTREM de vesel ni s-a parut si domnul de la RealitatreaTV care anunta vreme …EXTREM de rea. E vremea exceselor EXTREME si tot insul invitat la televizor sau la radio isi incepe prestatia ca este EXTREM de bucuros ca are ocazia EXTREMA sa ne vorbeasca despre lucruri…EXTREM de importante. In consecinta, degradarea cuvintelor DECI si SUPER pot zice ca mi-au provocat o placere EXTREM de mare…Drept pentru care, semnez EXTREM de multumit…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu